Filtru căutare: Bihor
PRIMĂRIA ORADEA

Adresa
P-ţa Unirii, nr. 1
Lucrările la incubatorul de afaceri Cresc Oradea Mare au ajuns la 60%
Stadiul fizic al lucrărilor la incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”, care va funcţiona în clădirea fostului Spital de Neurologie din strada Louis Pasteur, au ajuns la aproximativ 60%.
Lucrările au început în luna decembrie și sunt realizate de către SC Conpila SRL (lider de asociere) și Inselma SRL (asociat), durata de execuție fiind de 18 luni, iar valoarea contractului de lucrări este de 11.974.433,27 lei (fără TVA).
Până în prezent, au fost executate lucrări pentru refacerea șarpantei și refacerea tencuielilor interioare și exterioare, schimbarea geamurilor precum și extinderea clădirii în partea din spate. Totodată, se lucrează la instalațiile sanitare și
electrice din întreaga clădire.
Denumit „Cresc Oradea Mare", incubatorul de afaceri va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie dar şi alte domenii creative. Proiectul urmărește dezvoltarea unui incubator de afaceri într-o clădire neutilizată (clădirea fostului Spital nr. 5), cu o suprafață utilă de 2.200 mp, aflată în proprietatea municipiului Oradea.
În urma reabilitării clădirii, se va amenaja spațiul de desfășurare a activității de incubare cuprinzând în total 15 birouri pentru start-up-uri, 30 spații de lucru în open space, 6 ateliere - spații suport pentru firmele incubate, săli de evenimente și training.
Pentru amenajarea incubatorului s-au prevăzut dotări necesare pentru buna desfășurare a activităților rezidenților. Astfel, clădirea va fi dotate cu mobilier, echipamente IT, infrastructura pentru monitorizarea clădirii, acces pe bază de
cartele și dotarea atelierelor cu echipamente specifice activităților din domeniul creativ.