Filtru căutare: Bucuresti
PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
Adresa
Chiristigiilor, nr. 11-13, Sector 2
PRIMĂRIA SECTORULUI 2 LANSEAZĂ VINERI CEA DE A DOUA EDIŢIE A FESTIVALULUI INSTALAŢIILOR DE LUMINĂ LIGHTS ON
CELE MAI MULTE LUCRĂRI VOR FI EXPUSE ÎN PARCURILE DIN SECTOR.
Festivalul instalaţiilor de lumină Lights On revine iarna aceasta în Sectorul 2 din Capitală. În perioada 9-18 decembrie, bucureştenii vor putea admira nouă opere de artă luminoase, semnate de artiști din Polonia, Marea Britanie, Franța, Olanda și România.
Lucrările vor fi expuse începând de vineri, ora 17, în mai multe zone din Sectorul 2, precum parcurile Ioanid, Grădina Icoanei, Păsărari, Morarilor, dar și în curțile Centrului Cultural UNESCO Mihai Eminescu și Universității Tehnice de Construcții București.
Practic, ceea ce anul trecut a fost o premieră în București, devine de acum înainte un eveniment fanion al Sectorului 2, mereu asociat cu sărbătorile de iarnă.
“Lights On a fost o bucurie pentru bucureșteni în 2021 și sunt convins ca va fi o bucurie și în 2022. Luminile lunii decembrie pot fi mai mult decât doar luminițe pe bulevarde, pot fi lucrări de artă ale unor artiști extraordinar de talentați. Sunt bucuros că bucureștenii pot vedea astfel de lucrări în Sectorul 2”, a declarat Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.
Exemple de lucrări expuse
În premieră, iarna aceasta va ajunge în Bucureşti celebra instalație Museum of the Moon, o replică luminoasă a Lunii, creaţie semnată de artistul britanic Luke Jerram. Această lucrare va fi expusă timp de 10 zile în Parcul Ioanid.
De neratat este şi celebra instalație MI-E DOR DE TINE, creație a fondatorului Lights On Romania, Andi Daiszler. În trecut, această lucrare a fost expusă în oraşe precum Londra sau Washington D.C. şi a fost foarte apreciată de românii din Diaspora.
În parcul Morarilor, atmosfera de sărbătoare va fi însufleţită de lucrarea sculpturală şi textuală Stringed, care îmbracă forma unor cuvintele luminoase ce par să plutească în aer fără efort. Lucrarea semnată de artistul Gijs van Bon este impresionantă mai ales prin dimensiunea sa, de 20 de metri lungime.
Lucrarea Diva, semnată de artistul francez Thomas Voillaume, care întruchipează o siluetă umană cu o înălţime de 3.5 metri, va atrage privirile publicului în curtea Universității Tehnice de Construcții din București. Vizitatorii vor fi ghidați de un traseu creat din led-uri albastre către interiorul Universității, unde vor descoperi creația artistului român Daniel Popescu intitulată Invisible – un tunel creat din 56.000 de oglinzi, ce oferă o experiență personală memorabilă.
Totodată, Balloomi, instalația realizată din 85 de baloane cu LED-uri pe interior și Aqua Olimpia vor fi expuse în parcul Grădina Icoanei. Ambele lucrări sunt realizate de artistul polonez Artur Grycuk.
În premieră, consumul de energie al exponatelor este afişat
În contextul crizei energetice, va fi prezentat consumul de energie electrică al fiecărei instalații de lumină. În felul acesta, publicul poate conștientiza că este în măsură să contribuie în mod activ la economisirea energiei electrice.
Consumul total de energie electrică al instalațiilor expuse la București este de 4 kwh (kilowat-oră), adică echivalentul a cât consumă în medie o locuință în care cei patru membri desfășoară activități cotidiene.
Festivalul Lights On este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu și Primăria Sectorului 2 București, în parteneriat cu Asociația Daisler. Accesul publicului la eveniment este gratuit.
Biroul Comunicare cu Mass-Media și Promovarea Instituției